Din inimă, pentru inimă
Despre proiect:
Proiect “Din inimă, pentru inimă” este o inițiativă implementată de Fundația „Medpark” în parteneriat cu
Spitalul Internațional „Medpark” (ICS Health Forever International SRL) începând cu data de 12 aprilie 2021.
Proiectul Din inimă, pentru inimă a apărut din dorința de a spune un mare mulțumesc colegilor și de a avea
grijă de inima celor ce au activat în sistemul de sănătate, a oamenilor care au construit viitorul și care au
contribuit la dezvoltarea domeniului medical din țară.
Proiectul prevede oferirea cu titlu gratuit a unui consult complex al inimii pentru lucrătorii medicali aflați la
pensie (doctori și asistente medicale).
Tipul de asistență medicală oferit în cadrul proiectului: ecocardiografie, EKG, consult al medicului specialist
cardiolog, investigații de diagnostic tredmill, holter cât și teste de laborator specifice.
Beneficiari ai proiectului sunt lucrătorii medicali vârstnici, aflați la pensie.
Condiții de eligibilitate:
Beneficiarii proiectului ”Din inimă, pentru inimă” și anume, angajații din sistemul de sănătate aflați
la pensie, care, au adresat cerere de acordare sprijin/ sponsorizare către Fundația Medpark;
La solicitarea consultului complex cardiologic beneficiarii proiectului vor prezenta Spitalului
Internațional „Medpark următoarele acte/înscrisuri:
Cerere de sponsorizare;
Actul de identitate (copie);
Confirmare privind statutul de pensionar;
Adeverință de la ultimul loc de muncă sau CNAS care ar confirma activitatea în sistemul medical.
Serviciile oferite beneficiarilor:
consultul medicului cardiolog,
aprecierea stării funcționale a inimii prin EKG și ecocardiografie,
examinarea cardiologică prin investigații specific (holter, test de efort) la necesitate,
analize de laborator (hemoleucogramă, lipidogramă, ALAT, ASAT, glucoza și creatinina).
Modul de aplicare:
• Studiați condițiile de eligibilitate;
• Apelați la tel. 0786 90 142 pentru a fi ghidat cu privire la procesul de aplicare pentru a beneficia de
serviciile oferite în cadrul proiectului.
Criterii de selecție:
Angajați din sistemul medical aflați la pensie;
În procesul de includere a beneficiarilor în proiect se va atrage atenție asupra
repartizării geografice echitabile pentru reprezentanții diverselor regiuni ale țării;
Disponibilitatea bugetului în cadrul programului.
Formularele de aplicare incomplete sau prezentate după data încheierii proiectului nu vor fi examinate.
Toate datele cu caracter personal sunt procesate și acordurile informate întocmite și gestionate de către ICS
Health Forever International SRL (Spitalul Internațional Medpark), care este operator de date cu caracter
personal, nr. notificare: 0000188-001 din data de 20 decembrie 2014 în conformitate cu Politica de
confidențialitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și Procedurile Operaționale
Standardizate aprobate.
Formularele de aplicare incomplete sau prezentate după data încheierii proiectului nu vor fi examinate
Calendar Proiect
Data Început
02 Oct 2025
Data Finalizare
19 Nov 2025
Beneficiarii Proiectului
1 beneficiarVictoria Veritas
Din Nov 2025
1
Total beneficiari
0
Finalizați
1
În progres
0
În așteptare
Țintă: 60,000 MDL
Mai lipsesc: 50,000 MDL
3
Donatori
17%
Realizat
Întrebări despre acest proiect?
Contactează-ne →